„Domnul să-ți răsplătească ce ai făcut și plata să-ți fie deplină din partea Domnului Dumnezeului lui Israel, sub ale cărui aripi ai venit să te adăpostești!” (Rut 2:12)
Rut era moabită, o străină în Betleem. Își pierduse bărbatul și rămăsese lângă soacra ei, Naomi, o văduvă săracă și amărâtă. La secerișul orzului a ieșit la câmp să strângă spicele rămase în urma secerătorilor. Așa a ajuns pe ogorul lui Boaz. El auzise ce făcuse ea pentru Naomi și i-a spus cuvintele de mai sus, cu o imagine pe care orice gospodină o înțelege.
Îmi aduc aminte de cloșca bunicii. Când se întuneca cerul a ploaie, se oprea în mijlocul ogrăzii și cârâia scurt. Puii alergau din toate colțurile și se băgau sub ea. Nu-i număra nimeni, nu-i întreba nimeni de unde vin. Era destul că veniseră.
Rut nu avea ce să aducă. Era străină și săracă, dintr-un popor care se închinase la alți dumnezei. Avea doar hotărârea ei de la începutul cărții, să-L aibă pe Dumnezeul Naomei drept Dumnezeul ei. Și Dumnezeu a primit-o. Mai târziu, numele ei apare în spița neamului Domnului Isus (Matei 1:5).
Domnul Isus a folosit aceeași imagine când a vorbit cu durere despre Ierusalim: „cum își strânge găina puii sub aripi” (Matei 23:37). Adăpostul acesta e deschis și azi, prin Hristos, care a plătit pentru noi. Intri cu mâinile goale, ca Rut.
Poate săptămâna aceasta te-a prins ploaia: o veste grea sau o grijă pentru un copil plecat departe. Astăzi, înainte să alergi la oameni sau să-ți faci singur planuri, oprește-te și spune-I Lui pe nume ce te sperie. Fă ca puii din ogradă: du-te întâi sub aripi. Restul vine după.