„Bunătățile Domnului nu s-au sfârșit, îndurările Lui nu sunt la capăt, ci se înnoiesc în fiecare dimineață. Și credincioșia Ta este atât de mare!” (Plângerile lui Ieremia 3:22-23)
Ieremia nu scrie aceste cuvinte dintr-o grădină liniștită. Ierusalimul fusese ars, oamenii duși în robie, iar el plânsese pe ruine. Capitolul 3 începe cu un om care spune că Dumnezeu l-a pus să umble prin întuneric. Și totuși, în mijlocul aceluiași capitol, își aduce aminte de ceva care îi schimbă privirea.
Împrejurările nu s-au schimbat. Zidurile erau tot la pământ. S-a schimbat ce și-a adus aminte. „Iată ce vreau să-mi aduc în minte, ca să am nădejde”, spune el în versetul 21. Nădejdea lui se sprijină pe ce știe despre Dumnezeu, chiar când nu vede nimic bun în jur.
Cine a ținut animale știe că dimineața nu se amână. Vaca trebuie mulsă, găinile hrănite, oricum ai fi dormit. Ieremia spune că la fel vin și îndurările lui Dumnezeu: în fiecare zi, la timp, fără să aștepte să fim noi pregătiți. Mana din pustie se strângea în fiecare dimineață și nu se putea păstra pe a doua zi (Exodul 16:19-21). Harul de ieri nu ajunge pentru azi, și nici nu trebuie, pentru că azi vine altul.
Ziua de azi poate să fie grea, Ieremia nu promite altceva. Promite însă că n-o duci singur. Domnul Isus ne-a învățat să cerem „pâinea noastră cea de toate zilele” (Matei 6:11), nu provizii pentru un an.
Poate te-ai trezit azi cu o grijă veche, aceeași de ieri și de alaltăieri. Înainte să o iei în spate, spune-I lui Dumnezeu de ce ai nevoie pentru ziua aceasta. Restul zilelor sunt și ele în mâna Lui.