„Binecuvântat să fie omul care se încrede în Domnul și a cărui nădejde este Domnul! Căci el este ca un pom sădit lângă ape, care-și întinde rădăcinile spre râu; nu se teme de căldură, când vine, și frunzișul lui rămâne verde; în anul secetei, nu se teme și nu încetează să aducă rod.” (Ieremia 17:7-8)
Ieremia vorbește unui popor care își căuta sprijinul în alianțe. Iuda se uita spre Egipt, spre armate și tratate. Dumnezeu le pune în față două plante. Prima e un tufiș în pustie, pe un pământ sărat și fără locuitori (versetele 5-6). A doua e pomul de lângă apă. Amândouă trec prin aceeași arșiță.
În verile secetoase, pe dealurile de lângă sat, porumbul se usucă din iulie. Iarba de pe coastă se face ca paiul. Jos, pe pârâul de la capătul grădinilor, sălciile rămân verzi până în toamnă. Nu le udă nimeni. Rădăcinile lor au coborât spre apă cu ani în urmă, când nu era nicio secetă.
Pomul nu aleargă după apă când vine căldura. E deja acolo. Încrederea în Domnul crește în zilele obișnuite: Scriptura deschisă dimineața și duminica petrecută cu frații în adunare. Când vine anul greu, rădăcina a ajuns de mult la râu.
Profetul nu promite că seceta ocolește casa celui credincios. Spune doar că acela nu se teme și că nu încetează să aducă rod. Rodul ține de caracter: răbdare cu cei din casă, credincioșie în lucrurile mici. Isus a spus același lucru despre viță și mlădițe: „despărțiți de Mine nu puteți face nimic” (Ioan 15:5).
Azi, înainte să te apuci de treabă, citește încet Psalmul 1, la masă, cu cana de ceai în față. Apoi spune-I lui Dumnezeu grija care te apasă pentru iarna asta. Las-o la El și du-te la lucru.