„Orice faceți, să faceți din toată inima, ca pentru Domnul, nu ca pentru oameni” (Coloseni 3:23)
Pavel scrie aceste cuvinte unei biserici mici din Colose, în Asia Mică. Versetul face parte dintr-un îndemn adresat robilor din casele credincioșilor. Erau oameni a căror muncă n-o lăuda nimeni. Cărau apă și păzeau turmele altuia. Pavel nu le promite o soartă mai ușoară. Le arată pentru cine muncesc de fapt.
Acum, la sfârșit de octombrie, prin curțile din sat se clădesc lemnele pentru iarnă. Le pui una peste alta în șopron, rând după rând, ca să nu le prindă umezeala. Nimeni nu vine să vadă cât de drept ai stivuit. Dar în ianuarie, când e ger și scoți lemne uscate, se vede cine a lucrat cu grijă.
Cele mai multe lucruri pe care le faci azi sunt la fel. Vasele spălate seara, tema verificată cu copilul. Puțini le observă, uneori nici cei din casă. Pavel îți spune că Domnul le vede și că pentru El merită făcute bine.
Locul tău la Dumnezeu e un dar, primit prin credință în Hristos, și nu se plătește cu hărnicie. Munca făcută „din toată inima” vine după, ca răspuns al celui care a fost iubit întâi. Același Pavel le scria corintenilor că orice ar face, să facă totul „pentru slava lui Dumnezeu” (1 Corinteni 10:31). Asta schimbă și cea mai măruntă treabă din gospodărie.
Alege azi o treabă mică pe care o faci de obicei în grabă, una pe care n-o vede nimeni. Fă-o mai încet și mai bine decât ieri, știind pentru cine o faci. Seara, când treci pe lângă ea, mulțumește-I Domnului pentru mâinile și puterea pe care ți le-a dat.