„Purtați-vă sarcinile unii altora și veți împlini astfel legea lui Hristos.” (Galateni 6:2)
Pavel le scrie bisericilor din Galatia, unde unii măsurau credința cu regula și se uitau de sus la cel care greșea. Cu un verset mai înainte vorbește despre omul căzut într-o greșeală, pe care frații trebuie să-l ridice cu blândețe. Apoi vine porunca aceasta, atât de scurtă că o poți ține minte și la lucru.
Toamna, la țară, cartofii trebuie duși în pivniță înainte de primul ger. Un sac plin are cam cincizeci de kilograme, iar scările sunt înguste. Un bătrân de optzeci de ani se uită la sacii din curte și nu cere ajutor nimănui, fiindcă nu vrea să deranjeze. Vecinul care trece pe drum vede sacii și îl vede pe om. Își lasă bicicleta la poartă și apucă de un colț. În zece minute sacul e jos, iar bătrânul îi întinde două mere din ladă.
Câteva rânduri mai departe, Pavel scrie: „fiecare își va purta sarcina lui însuși” (Galateni 6:5). Cele două versete stau bine împreună. Răspunderea ta înaintea lui Dumnezeu n-o poate lua nimeni. Sacul prea greu pentru un singur om, o boală lungă sau rușinea unei căderi, se duce la doi.
Mântuirea o ai prin har, așa că la vecin nu mergi să câștigi ceva. Mergi fiindcă Isus a dus El întâi ce nu puteam duce noi: „suferințele noastre le-a purtat” (Isaia 53:4). Cine a primit atât are de unde da.
Gândește-te azi la un om din biserică sau de pe ulița ta care tace și duce greu. Du-te la el până diseară. Nu-i spune „dacă ai nevoie de ceva, dă-mi de știre”, căci n-o să-ți dea. Uită-te ce e de făcut în curte sau în casă și apucă de un colț de sac.