„Pentru că, ori de câte ori mâncați din pâinea aceasta și beți din paharul acesta, vestiți moartea Domnului până va veni El.” (1 Corinteni 11:26)
Biserica din Corint se strângea la masă, dar masa ajunsese motiv de ceartă. Unii mâncau pe săturate. Alții veneau târziu de la lucru și găseau farfuriile goale. Pavel nu le dă o regulă nouă. Le aduce aminte ce a făcut Domnul Isus „în noaptea în care a fost vândut”: a luat o pâine, a mulțumit și a frânt-o.
Într-o șură din sat, un bătrân păstrează coasa tatălui său. N-o mai folosește de mult. Uneori o dă jos din cui și le-o arată nepoților: „Cu asta a cosit tata fânețele de pe deal.” Copiii pipăie coada tocită de palme. E un fier vechi pe un lemn. Prin el, copiii află cine a fost străbunicul lor.
Așa e Cina Domnului. Pâinea și paharul nu ne mântuiesc. Ne mântuiește Hristos, prin moartea Lui, primită prin credință. Când le luăm, ne aducem aminte și vestim, cum zice Pavel, că El a murit pentru noi. Isus a cerut-o simplu: „să faceți lucrul acesta spre pomenirea Mea” (1 Corinteni 11:24).
Cina privește însă și înainte: „până va veni El”. Bătrânul din șură nu-și mai așteaptă tatăl acasă. Noi Îl așteptăm pe Domnul. Primii creștini „stăruiau… în frângerea pâinii” (Faptele Apostolilor 2:42), pentru că știau că Cel răstignit a înviat și se va întoarce.
Astăzi, când intri în adunare, oprește-te o clipă înainte de prima cântare. Gândește-te la un singur lucru pe care Hristos l-a purtat pentru tine. Dacă ai ceva cu fratele de lângă tine, cum aveau corintenii, caută-l după serviciu și strânge-i mâna. La masa Domnului venim împreună.