„Samuel a luat o piatră pe care a pus-o între Mițpa și Șen și i-a pus numele Eben-Ezer (Piatră de ajutor), zicând: «Până aici Domnul ne-a ajutat.»” (1 Samuel 7:12)
Israel trecuse prin douăzeci de ani grei. Chivotul stătea departe, filistenii apăsau, iar poporul s-a adunat la Mițpa să-și mărturisească păcatul. Tocmai atunci au venit vrăjmașii peste ei. Samuel a adus o jertfă și a strigat către Domnul, iar Domnul a tunat peste tabăra filistenilor. Biruința nu a venit din sabia lui Israel.
După luptă, Samuel a pus o piatră simplă la marginea drumului. Numele ei trimitea la Dumnezeu, Cel care luptase pentru ei.
La noi, pe vremuri, bătrânii însemnau pe tocul ușii, cu creionul, cât crescuseră copiii de la o toamnă la alta. Liniile acelea țineau minte anii: iernile cu lemne puține, bolile din care s-au ridicat, verile secetoase după care tot a fost pâine pe masă. Cine se uita la ele știa că nu ajunsese acolo singur.
„Până aici” privește în urmă, dar lasă și drumul deschis. Samuel nu știa cum vor arăta anii de după. Știa însă pe Cine are alături. Psalmistul își îndemna sufletul în același fel: „nu uita niciuna din binefacerile Lui” (Psalmul 103:2).
Azi, la început de săptămână, ia o foaie și scrie câteva locuri din anul acesta în care Domnul te-a ajutat. Pune-o unde o vezi des, în Biblie sau pe ușa de la cămară. Când vine o zi grea, citește-o încet și spune și tu, ca Samuel: până aici m-a ajutat Domnul.