„Învață-ne să ne numărăm bine zilele, ca să căpătăm o inimă înțeleaptă!” (Psalmul 90:12)
Psalmul 90 poartă numele lui Moise, omul lui Dumnezeu. L-a scris un om care a îngropat în pustie o generație întreagă, an după an. Știa cât de repede trece viața omului. Cererea lui e simplă: să știe ce face cu anii pe care îi are.
Duminică s-a dat ceasul înapoi. De acum se întunecă pe la cinci, și la sat se simte imediat. Omul care are de adus lemne sau de închis găinile își face socoteala de dimineață: până la ce oră e lumină și ce poate lăsa pe mâine. Nimeni nu-l socotește înțelept pentru asta. Așa trăiești când știi că ziua e scurtă.
Moise cere aceeași socoteală pentru toată viața. Și o pornește de la Dumnezeu: „din veșnicie în veșnicie, Tu ești Dumnezeu” (Psalmul 90:2). Lângă El, zilele noastre arată mici. Le-a dat însă El, una câte una, și de aceea au preț. Cine le numără așa trăiește cu grijă, fără panică.
Pavel scrie același lucru credincioșilor din Efes: „Răscumpărați vremea” (Efeseni 5:16). Inima înțeleaptă știe ce contează și nu mai amână. Bunicii noștri spuneau că lucrul lăsat pe mâine se face rar. Aveau dreptate, mai ales cu lucrurile mici dintre oameni, care par că mai pot aștepta.
Azi, când se lasă întunericul devreme, oprește-te un minut. Gândește-te la un lucru pe care îl tot muți de pe o zi pe alta: un telefon dat mamei, o iertare pe care o datorezi cuiva. Fă-l înainte de culcare. Ziua de azi e și ea numărată, iar Dumnezeu ți-a dat-o ca s-o folosești bine.